Prieteni, curgerea încotro?
Tic-tacul inimilor noastre de lut sonor
închide lumea într-un căuș de tristețe
după care trage obloanele ochilor
peste cumpăna nopții,
când în necuprins neștiute se călesc
săgețile altor zori, fără noi.
Cântecele noastre trec pe alte buze
precum Fiul Omului în alte pântece,
căci Dumnezeu va reveni negreșit
prin rodiri preacurate de femeie.

Suntem singuri, prieteni!
Singuri pe toată întinderea.
Singuri în înalt precum în adânc,
căci singurătatea din afară
oglinda-și poartă înlăuntru
tulburat, doar atât, de tic-tacul curgerii.

Și-n toată această alunecare,
stăpână, Frica de singurătate ne ordonă:
„Oameni, trăiți-vă clipa!”