poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-26 | |
De ceva timp Ioana s-a trezit brusc
Cu apă rece picurându-i pe frunte Și cu mâinile de gheață puse la tâmplele ei Ca o menghină. Din lumea aia roz cu păpuși cu părul lung ca la emisiunea cu blonde Aude des despre fete de 18 ani care sunt la fundeni ca să-și opereze sânii, De bărbați tineri care rămân fără păr prea devreme De la chimioterapii, De tărăgănările bătrânei care spune mereu doctorului Că și-a pus deja în frigider pentru amintiri Blocul și lama unde este bucata de carne cu leziuni neoplasmatice, Studenți care uită prea devreme băncile școlii din cauza unei leucemii, Te doare capul deja și nu-ți mai simți mâinile, Tot universul ăsta din fundeni city i se pare atât de îndepărtat Încât până și zborul corbilor când se confundă cu noaptea I se pare mai cunoscut. Bătrâna își învelește radiografiile, Și spune că deja ultimii ani i-a petrecut prin spitale Și e sătula vrea acasă, Ioana nu o poate ține de mână cât timp vrea singură Pentru că numai ea știe drumul. Acolo în orașul ăla interzis, unde numai boala te cheamă să vii Iar gardurile de piatră tivesc lumea ca un zid al berlinului Unde istoria nu se scrie în fapte, ci în cuvinte vii. De ceva vreme timpul Ioanei se împarte sunetele tumorilor auzite și spitale Iar în colțul ăsta de pe linia autobuzului pășește cu groază Când descoperă câtă durere e în lume, Atât de aproape, chiar lângă mâna ei când o strânge pe ea de mână Și simte cum cheagurile, venele, malignul curge ușor ca un râu de munte Printre degetele ei. E liniște acum Ioana aici între timpuri, Doar toaca se aude noaptea și un urlet al unui om care stă pe marginea geamului Gândindu-se cu cât va mai înainta neoplasmul și în seara asta, Cât va mai acoperi din om, Ai grijă Ioana, e noapte, când toți dușmanii, liliecii Nu dorm, Ci pândesc pasul tău. Ai vrea să ajuți lumea asta, În care doctorul ia locul lui Dumnezeu printre cei vii, Trăiești de ceva timp cu ploaia rece pe umeri, În aceeași cameră, E atât de noapte în noi, Încât nu mai vedem trenul ce vine spre noi și trebuie să-l luăm spre niciunde.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate