Caut adapost sufletului meu trecut
și în privirea ta uimită.
Cu smerenie mă oglindesc
în zâmbetul tău pietrificat
și-mi tremură vorbele gândurilor nerostite.
Arcul amăgirilor nu mai are săgeți
să vâneze speranțe sălbatice.
Răsucesc încet cheia amintirilor
care-mi dau, de pomană,
secvențe de fericire risipite
dintr-un calendar cu poze decolorate.
Decorul din teatrul vieții s-a completat
cu încă două lăcrimare antice de suflete triste
lângă altarul cu lumânări aproape stinse.
Ne înconjoară rugăciuni murmurate de ceilalți
pentru zilele ce-au fost, ce vor mai fi.