Iubire, ești pe-undeva

azi, nu ieri, nu altcândva… Timp poznaș…
Ne-ai zis : Voi, setoșilor,
beți-vă din plin, apoi fiți iarăși goi !

Vânt nins, itinerant…

an de an timpurile
ne tot conduc în cer omătul,
arzându-ni-l cât mai solar doi câte doi.

Aripile îți vei pleca,

iubire, ivită-n Miri afară de-acest timp !
Nu-ți simți învelișul în esențe-ncorporat,
precum vălul nupțial ?...

Înger, Mire-n celălalt!

nici nu-ți închipui
cât timp vrea dorul meu a te striga:
”Fii al vremii mele împărat.”

Încearc-o, s-o-ntorci;

ca simț, iubirea-i devotată
zeului Adevăr
nevăzut.

Ca să dai, ceri leac –

iubind, îți ești propriu vraci…
când ierți, mai mult iubești,
nu cu-mprumut.

O vei gusta de vrei,

mă vei iubi pipăind
la timp într-o bună zi
…inima Timpului,

Cap nu-ți mai pleca...

timpul nostru, încolăcit
își va curma, amețind,
de-atât iubit, vuietul lung !

Să uiți dorul, poți ?!

rana ce o provoc m-a și lovit prin piept –
inima tâmpindu-se –
mereu dorul va îngenunchea în fața ta.

Încearcă înălțimea !

S-o trăiești…
cu rochia de mireasă o vei atinge,
fiind a pământului meu nea.

Plin de Om nu-s :

iubind, o să-nvăț.
Timpul, dacă vrea, plutind
o să mă ia de tot de la-nceput.

Mă las pe seama ta…

Timp nou, al iubirii,
luați de marele tău șuvoi
totul nu-i pierdut...