Plouă cu deprimări
ucise
de dezgustul
fecioarei de sticlă.
Păcatul prinde chip de pană și înoată
între cercuri frânte
și tablouri cu flori și perdele.
Mă ninge mătase de stele,
mă bate tăișul de seceră
al zilei din urmă,
mă ustură bucata de cremene;
Sunt rugăciune.
Și totul fuge de sub mine,
pe lângă mine plutesc idei
sparte de timp.
Ajung.
și totul e
negru,
negru,
negru…