Bancomatul cu poezii

Porii orașului sunt astupati de praf
peste tot, umbrele trecătorilor se ciocnesc între ele pe
caldarâmul străzii fără să scoată nici un zgomot.
Grupuri de fete trec gălăgioase, iscodind realitatea cu ochi
ca niște lentile de meduze.
o țin strâns de mână pe prietena mea care-mi spune:_
- Hai să stăm pe o bancă și să ne înghemuim unul într-altul!
Eu zabovesc pentru o clipă în timp ce ea își îngroapă degetele
în palma mea.
Pe lângă noi trec tot felul de oameni care își pompează în
plămâni aerul plin de praf.
Întorc capul spre prietena mea.
Zâmbesc și vreau să-i pun o întrebare, însă mă răzgâdesc și
amân întrebarea pentru o altă zi.
Ceea ce continuă să ne rețină atenția este subiectul străzii.



Nu de mult mi-am cumpărat un papagal vorbitor
de câteva zile, a început să vorbească, repetând într-una:
"Sunt poetul Coco! Sunt poetul Coco!"
La auzul frazei lui, pisica începe să miaune de indignare iar câinele să latre tot de indignare.
Zarva asta se repetă zilnic exact atunci când vreau să scriu
Afurisitul ăsta de papagal mă calcă pe nervi, repetând
într-una:"Sunt poetul Coco. Sunt poetul Coco."
Azi, am făcut cunoștință cu o tânără pe care am adus-o acasă
Când ne simțeam mai bine împreună, afurisitul de papagal a
început să repete într-una:"Sunt poetul Coco. Sunt poetul Coco."
Fata s-a uitat uimită la mine, întrebându-mă:
-Dacă el este poetul Coco, atunci tu cine ești?


COPYRIGHT BY PETRE P. BUCINSCHI