trecutul solitar
șoptește
fericit cel ce doarme
scufundat în apele vieții
despărțind trupul de trup
și sufletul de suflet
c-a lui fi-va floarea timpului
m-am așternut pe pragul de piatră
și lumile treceau plătind ortul
arcuș peste coarda întinsă
am ridicat lumina
alungând temerile întunericului
și ochi în ochi, respiram
împărtășind
viața.
speriam timpul
cu vedeniile
deschizând ferestre
dar nimeni nu poate fugi de timp
nici măcar timpul
după ce-și lasă
secundele
să moară-n praf
îmbrăcând noua haină
acoperind-descoperind totul
până la prăsele.

și-am călcat
strivind lacrimile
timpurilor ce or să vină…