Ziua nu are pleoape
să fugă de lume
doar noaptea e lumină
când genele harpă
scapă sămânță de basme
pe lângă-mprumutată coastă -

sarcină in vitro pentru o lume stearpă

***

pământul desculț`
aleargă prin mine
să prindă cerul de picioare
reinventând buricul

la marginea pădurii cu rădăcini albastre
un cerb se adapă din lacul cu vorbe
nimeni nu te poate lovi
de stai ghemuit sub frunte
până dau fuga la chioșc după lame

sst! acusi desfac muguri
de inchisoarea cu ziduri din piele

pe nimeni nu doare de mă curăț de lut
gândul încarcerat în oase
de atâta macră
nu cunoaște înălțare

de la etajul III
îmi rulez scările sub picioare
noaptea
durerea nu are aripi

luna asta nu mai are culoare
scot din buzunarul stâng
o portocală
o ridic în cerul gurii
îi desenez din coaje
raze

pe gura lui Thanatos
se-mperechează lacăte

imi culeg urma
sufletul ud
își încălzește degete la felinare
în brațe goale
trepte dorm
nici el nu poartă aripi
te aștept în casa scării
printre gratii de carne
trimit un bilet la etajul III:

E închis la non-stop

P.S.: Te ascunde sub cuvinte
durerea și-a cusut aripi din coajă de portocală