de la o vreme interceptezi numita dragoste
ca pe o baie sau un somn
de frumusețe
nimic altceva
regenerezi mașinal naturalețea
unei superbii arhicunoscute

sunt momente de o drăcie angelică
și cu atît mai malefic bestiale la plecare

trădarea e ca și cînd te-ai aștepta
la cele mai încăpățînat-naive
dintre loialități și brusc
regele e gol

ajungi să urăști instinctiv momentele astea
să îți bruschezi din principiu toate zilele
să le umplii de Unul Singur
blîndețea de sînge
pînă devin de nerecunoscut

con-tempo-rana mea
de unde pînă unde
atîta supraroșu deschis?

e sînge de leu în infraroșu închis natural
în răni care-ți arată colții
se linge se dezinfectează
de propria mizerie îndrăgostită

înțeleg nesperat de bine că nimeni
și nimic
nu ne mai poate ajuta
de-am și urla la unison cu leii
în speranța schizoidă a recunoașterii

de unde pînă unde
fapt e că leul nu s-a mai spălat
de cînd cu potopul
tace murdar

și pute ca dracu’