Am visat mulți ani
să-mi iau motocicletă
și iată-mă călărind un cal.

Nu știu nici acum
dacă am făcut bine
cînd am dat toți banii pe el
căci deși l-am ales să fie alb,
fetele încă se mai uită strîmb
cînd le întind mîna
și le invit să urce în șa.

Prietenii îmi spun
că am citit prea multe povești
cînd eram mic
de-am ajuns să ies la agățat
pe cal
dar eu încă mai cred
că dacă îmi va ieși în cale o prințesă,
va recunoaște un prinț
de la distanță.

Simt motoarele motocicletelor
vibrînd pe lîngă mine
și, printre ele,
aud rîsetele înfundate
care răzbat prin căștile fumurii.
Fetele mă privesc
pe sub genele lungi,
languros și ușor ironic,
bombînd din sâni
prin decolteuri generoase.
Le văd cum își petrec mîinile
împrejurul costumelor negre de piele
ale băieților de succes
și cum astfel
își consolidează poziția
pe roata din spate.

De pe calul meu
pot vedea toate motocicletele
cum trec pe lîngă mine
în șir indian
- un costum de piele
aplecat pe roata din față
și o fustă scurtă
arcuindu-se pe roata din spate.

Mă aplec la urechea calului meu
și îl întreb ușor nedumerit:
„Tu mai crezi în povești,
că eu am început să am îndoieli?”
La care el, fornăind scurt,
îmi răspunde:
„Un prinț adevărat
nu are niciodată îndoieli
că lumea lui există!”

Mă îndrept în șa
hotărît să ies din oraș
și să apuc pe drumuri neumblate
prin munți și văi,
prin soare și ploi,
scrutînd zarea la nesfîrșit
în căutarea acelui turn
din care prințesa mea
îmi va face într-o zi cu mîna
și mă va urma pentru totdeauna
fără să mă întrebe
ce model este calul meu.