Trăia odată, în orașul cel mare, anume Bucale,
Un tânăr măgar, cu numele Stoianovici Gabriel Ramaian.
Nu era, zău, un măgar prost. Avea prințipuri, ba chiar trăsături monahale,
Dacă-i vedeai cum răsare, pe bulivar, bulbul cefalo-rahidian,
Ai crede că nu un măgar, ci prințul faustic își plimbă cățelul Mao Tze!
Deși, fie vorba-ntre noi, se ocupa cu diverse, aruncând și scuipând la semințe,
Ba cu afaceri și desfaceri de ițe, ba croșeta la ciorap, era, cum s-ar zice, liber profesionist
Și, pe deasupra, poet. Iubea așadar vinul fiert și femeia în regim sclavagist.

Într-o zi, plimbându-se prin tunel – tunelul Artiștilor Cocalari, mai exact,
Pe cea cu gropi bulestradă-, văzu o vitrină căcată de cărți,
Dar, ca orice măgar, ce să știe ce-i alea? Din părți! Dar avu tact
Și intră, plus că duduia de după tejghea, părea a freca, nu altceva, menta.
Se-nfipse în față-i și-o gâdilă, ipotetic, firește, sub gușă: “Salut! Ce face studenta?”

„Studenta” clipi des din gene, drept răspuns, scoase un mieunat.
-Aoleu, zise măgarul, dracu’ m-a luat!
Pe ecuson citi „Margareta Mahăru, zisa Milika” și-atunci înțelese că
Degeaba-i e frica. „Margareto, ce vinzi tu acilea?” spuse cu elan.
Milika ridică în lene ochii săi bestiali și nu zise nimica,
Doar gândi că e, cum s-ar zice, un mitocan;
Nu-i plăcea să fie-ntreruptă, mai ales când, cu degetul lins, conspecta
Din Arta războiului a vestitului țap Lao Tza Tza.

Dezolat, Stoianovici G. Ramaian plecă să își facă un nume,
Din ăla de se scrie pe cărți, de-l citește o lume
(Plus că-i muri și cățeaua).
Așa că se duse, deșălat, la Cenaclu,
Pe Căcăreaza, prima la dreapta, cum te ia dracu.
Le făcu tuturor și ciorapii, și tururile, la pantaloni, bunăsamă,
Din ședință-n ședință și din cramă în cramă;
Ambițios, ca un măgar respectabil, lucră cu și mai mult sârg,
De la atâta muncă buzele-i deteră-n pârg
Și scoase pe ele versuri perfect de frumoase,
Pentru bibliotecare, pisici și alte fițoase,
Ba câștigă și un premiu, cu luntre și punte făcut,
De la Poiata Animalelor cu Talent și Organ Înnăscut.


Ce să mai lungim vorba... …din una în alta, Ramaian o vrăji pe Milika
De la belirea de zori până sara,
Suav recitând din volumul său și-mpingând înainte-i chitara.
Se mutară la ea, la numărul cincizeci, dacă vrei să-i vezi, poți să treci…
S-au iubit mult poetul și bibliotecara. Uneori și prin beci.
Și, fiind nepoată de lilieci, i-a fluturat să scoată pe hârtie velină,
Nu ca până acum, igienică, poemele sale unde bocea după jivină.
Că uitai să vă spun, cum se face la noi, poeții cei mari,
Totu-i nu să te faci frate cu dracu, ci să ai gogoșari
Și-n ei să îți plimbi prin oraș mangafaua
Cu tricou pe sâni pe care ai butonat: - Hai Steaua!