E o oră destul de târzie,
Mă plimb pe marginea unei șosele
umezită de veninul acestei lumi
iar greutatea corpului meu
scoate și mai multă umoare vineție din asfalt
și în luciul lichid văd mii de ochi
plini de furie înotând
cu săgeți de priviri în mâini.
Farurile mașinilor grăbite par și ele
ca niște ochi ieșiți din orbite
plini de flăcări, ai unui mitic dragon
cu capete interminabile în ambele sensuri,
ca un Ianus renăscut.

În urechi îmi răsună vobele lui Schiller
"Ich bin besser als mein Ruf"
și doar ele mă mai împing de la spate
ca un copil plângând ajutându-și tatăl
paralizat de sforile nevăzute ale semenilor.

"Ich weiss nicht, was soll es bedeuten"
mi-amintesc de lirica lui Heine
de Loreley și de cântecul ei,
de pescarul care moare căutând îndrăgostit zâna,
dar asfaltul acesta negricios,
care nu-i râu de munte,
mă trezește brusc
salvându-mi viața.

Carpe diem!