o ceață fără cusur pune stăpânire pe țărmul albastru

ca veștile triste
se amestecă-n șoapte

s-au strâns în noduri poveștile

mă frâng și mă frământ și trag din mine
arome-n fum de pipă cu usturimi de ochi
rătăcitor cu gândul a deochi
mă caut risipit pe plajă-n Tine

în semnele de apă văd uscatul și-n mugurii de vie găsesc scrum
din pretutindeni doare Infinitul și toate-mi vin în minte chiar acum


și arde-n focul trecerii pecetea și doare când din tine nu găsesc
un semn de adăpare de poveste și nici nu regăsesc din ce iubesc

mi-e lacrima topită de vulcanul
născută-n clipa care sparge anul

acum pe tărmul meu înalt e ceață și valuri scot pe plajă pietre noi
și-n amintirea fiecărei clipe găsesc nemângâierea pe umerii tăi goi

o ceață fără cusur...

Constanța, 22 aprilie, 2009