Căzusem strâmb cu verbul peste orizont
că l-am făcut să fie-n două,
ca bucile unui copil de înger
pe mare-atunci când plouă.
Ce ploaie mai ploua pe mare
și cât de mult, tu n-ai să știi, eu îmi doream,
să ningă peste luciul ei doar cu ninsoare,
să ningă peste mare, îmi doream,
iar pruncul care-l țin în brațe
să îl dezvăț de tine, mama lui,
ca pe-o corabie de oase
să-l smulg din sânul țărmului,
să mi-l trimit spre Caraibe
când ninge peste Marea Neagră și întinsă.

Când ninge peste Marea Neagră spre Bosfor,
când ninge pe albastra de Mediterană
și nici de frig nu pot să mor,
nu pot să mor!
Doamne, mă chinuiesc și nu pot să mor!
Doamne, eu nu pot să mai mor!
Mi-e viața veșnică și rană
și nu pot să mor
și ninge și nu pot să mor
și-mi este foarte frig când foarte ninge
și nu pot să mor!

* din volumul "Noduri și semne", 1982