o clipa

arcul mi-e, fără săgeată-ncordat de pândă
prin trestii dublate, de ultimul soare, pe mlaștină
o voce-a nimănui, în bulbone scufundă
amenințări în lacul de baștină.

mi-am pierdut însoțitorul, sunt singur în deltă,
nici un pas nu mai fac, din clipit m-am oprit
de când - celalalt, tăcând în vâltoare - o zveltă
umbră, sau aripă, în juru-mi a fâlfâit.

aștept nemișcat și iată-mă sunt convins:
se-apropie...cu pielea-mi vibrând, simt-o clipă
din care-ncepând știu că voi fi
neînvins,
necuprins
și ușor...
peste-toate-voi-fi
nor-cu-aripă.