femeia dormea în piatră visa în piatră monologa se mistuia femeia
cuvintelor ei li se puteau ghici omoplații coapsele tălpile
păreau să plece
semnând
univoc
în alb
îmbrățișând pe cineva de mult prea departe iar asta numai
și numai dacă femeia nu se devora cumva pe sine însăși
întrebându-se
făcându-și loc printre coastele sale
familiar
incestuos
organic
într-un context favorabil defel întâmplător
deasupra îi ningea cu ace de brad și mirosea verde
ca și cum din clipă în clipă ar fi putut izbucni vreo primăvara
să îi surprindă nudul răsfățându-se în paturi calcaroase
și ar fi trebuit să se grăbească
să își răspundă

alături
cu poame de lumină pe buze
fiica pietrei

30.03.09

* "Clauza poeziei celei mai favorizate. Antologia poeziei maramureșene și basarabene contemporane”" (Igor Ursenco, ed. “Limes”, 2010)