Esență...
Am vrut să te cuprind,
Dar mâinile mi-au fost prea mici
Și mintea prea îngustă.
Trișez, m-ascund și te pândesc
Tăcut si nemișcat în umbră.
M-imaginez c-am să te prind
Și o să fim totuna.
Dar totul este mult prea greu
Și așteptarea-i lunga
Sleit mi-e trupul de puteri
Și adorm tăcut in umbră.
Între frunzișuri mă zăresc,
Sunt una cu esența.
Mă scald in roua de idei
Și îi admir prezența.
Dar brațu-mi este amorțit
Sub trupul ca o piatră
Și visul ... Iată s-a sfârsit!
Aș vrea să mai visez o data.
Să mor apoi cu ea in gând,
Căci asta mi-e menirea
Să vreau mereu,
Ce n-am sa pot avea nicicând,
Esența... Da, iubirea!