Tată al meu care acum
poate ești în ceruri
m-ai adus în labirintul vieții,
mi-ai construit ca lui Icar aripi din spirit,
m-ai lăsat să cred că pot să zbor
și m-am prăbușit în mine
îngreunat de cunoaștere și necunoaștere.
Nu s-a făcut voia ta
cu toate că te-am ascultat
și i-am iertat pe toți,
cei care meritau și cei care nu meritau,
și chiar de le-am dat din pâinea mea.
Îți văd ochii albaștri
care se miră neînvinovățiți de timpuri apuse
și mă botez în apa tulbure a amintirii tale
rugându-ți iertarea
pentru ce-am făcut sau ce nu am făcut
pe placul tău,
furat de ispitele vieții
pe care mi le-am binecuvântat