Ne revisăm munteni desculți

Într-un orășel al viitorului
casele erau numai de închiriat –
proprietari nemaiavând –
și păreau lungi colivii
de metal geam lângă geam
savant suspendate
pe câte-un stâlp
încât bâzâiau în alveole
cu alien duh de viespar

Rămânea terenul degajat –
gazon sintetic
de unde atrase
electromagnetic
copitatele neatente
ar fi explodat
și prânzul la proțap
se servea la țanc

Taică-miu cu maică-mea
eu cu iubită-mea și-Andrei
fugeam luând la spinare
ceea ce găsisem la îndemână
fugeam prin pădure pe-un deal înalt
și nu ne uitam deloc în urmă

Așa am dat de-un cătun modern
pe-un platou lăsat în mister
de vechii pământeni
goniți și ei prin fisuri
falii rifturi sus pe culmi

Mă bucuram că nu mai aud
țârâitul alienilor din șes
că râurile pitite între nori mai curg
și cerbii ies iuți din poieni

Jucam fotbal cu prietenii cei mici
ai lui Andrei desculți toți prin noroi
fără adidași dând goluri și driblând
apoi intrând spălați în papuci de casă

Leagăne și poduri suspendate
ne balansau atât de cool
și rescriam totul în jurnale personale
contribuind la întipărirea prin mister
a vechii aventuri pe ritm istoric săltăreț

Mai mi-aduc aminte că atunci mă văzusem
în palatul din cristal de munte
făcând blazonul drăculesc
al doamnei țării muntenești
și îmi adusese să consult din bibliotecă
multe volume de versuri
ale soțului ei (Profesor-cronicar-pontifex)
care între timp îl sărbătorea pe nepot

Printre plachete și cărți găsii un afiș
al unicei comedii scrise de Profesor –
o comedie bufă de-un veninos absurd
o comedie-acidă
o piesă a maturității scrisă-n Italia
care displăcuse la reprezentații
publicului puțin numeros
dintr-un teatru experimental

Această lucrare fără undă verde la tipar
rămăsese rătăcită pe fotografiile luate
la premiera fluierată
și apărea mise en abîme doar ca afiș

N-avea rost să cer soției de Profesor
cronici teatrale favorabile
de care piesa nici n-avusese parte

Tot ce se întâmplase
pe scenă dar și în viața de până-n ’89
ieșise mult mai reliefat și prescurtat
pe interactivul afiș de spectacol mut

Oamenii grei se înțepaseră
de astfel de ghimpi și dezvăluiri

Marii șpăgari ai politicii dâmbovițene
luaseră echipament vărgat (negru-galben) în viespar
de pușcăriași ai Terrei sponsorizat de șefii mafioți –
Șoric O Vidul Vântu și Patricianul
rafinat al tuturor Năvodarilor
care-s întâii nepoliticieni făcuți alieni

Mai înainte I.D. Sârbu
claustrat de moscovitul Partid
ca secretar la Naționalul craiovean
și-a bătut joc de roșii ștabi pân-a murit
când sistemul vechi se prăbușea

Nu l-a ajutat de loc Doinaș
să iasă din marele anonimat
și pentru că moartea n-aștepta
Sârbu a strigat “Adio, Europa!”
(urlet de adevărat roman ce s-a ecranizat
abia-n 2004 când România se nord-atlantiza)

Astăzi se-mplinesc cinci ani
de când în NATO am intrat
dar spectatorii serialului ADIO, EUROPA!
nu știu că dizidentul autor e mort de douăzeci