Ea, o ființă amăgită
Aflată la-nceput de drum,
Alegen-n viață actoria
Și-și joacă rolul rău sau bun.

Așa își începu destinul,
Așa pășește ea firav,
Cu pași mărunți,
Cu replici scurte,
Și mii de vise
Și mai multe…

Alege-n viață actoria
Să poată să vorbească
Nu dintr-un grai comun, firesc,
Ci vocea sufletească

Și-i doar un suflet ne-nțeles
Ce nu știe iubirea.
Cu un glas plin de sentiment
Își murmură mâhnirea.

Încet, încet ea se ridică
Și joacă pentr-un anonim
Îi simte mai mereu prezența
Și-l roagă să fie sublim.

Și este zi de zi mai bună
Vorbește tot mai clar
Ca lui, persoana ce o vede
Sa-i fie mult mai drag.

Azi joacă numai pentru el
Deși nu îl cunoașe
La fiecare recital
Ce varsă sentimente
Ea speră să-l cunoască, dar…
Nici astăzi nu îl vede.

Și mintea ei i-e daruită
Visează-a fi a lui iubită
Și parcă-n film este a lui
Dar e iubita nimănui.

Și astfel ea traiește visul
Și visul ei învinge timpul
Pe ea au îngropat-o anii
Și tot ce-au fost cândva strădanii
Fac azi un film de cinema
De zeci de ani și-ncă ceva.

Și filmul o arată zveltă
Tot zâmbitoare și cochetă,
De când juca cu fericirea
De a-si fi stăpânit menirea.

Așa o vede astăzi el
La cinematograf de seara
În sala filmelor mai vechi
Într-o târzie primăvară.

Și parcă joacă pentru el
Și se îndrăgostește
De o actriță ce o vede
În ramă de poveste.

Și ea s-a-ndrăgostit de el
Cu zeci de ani în urmă
Căci pentru el ea a jucat
Tot vie și profundă.

Iubește azi o amintire
A unui mare-artist
Cum a iubit și ea odată
Un suflet neatins.