Când roua ochilor s-a strâns
Înfierbântată de suspine,
Șirag de perle s-a prelins,
Făcând o cale pân-la tine.

Nu te-au găsit cum au crezut
Și nu le-ai luat măcar în seamă,
Erai străin și nevăzut,
Și, s-au uscat, cuminti, de teamă.

Pe locul unde s-au prelins,
Sărmana urmă nu se șterge,
Că focul dorului aprins,
Sapă adânc în loc s-alerge.

Dar nu e vina nimănui
Că picurile-acestea clare,
Au stat în calea vântului
Și el le-a dus plângând, în mare.

Iar dacă marea n-ar mai fi,
Sub vraja miilor de stele,
Numai atunci s-ar risipi,
Șiragul meu, șirag de perle..