poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-20 | |
În alba și moalea perdea
Pământul tainic se-nfășoară, Inima-i rece se-nfioară, Atins de blânzii fulgi de nea. Și prin noroiul înghețat Pășește-o umbră-ncovoiată, Deștearnă mantia argintată În mersu-i greu și tremurat. Nici troienitele cărări, Nici vântul crâncen nu-l oprește; Bătrânul cu greu se târăște. Chemat de-un vis din depărtări Trec norii vajnic viscolind; În noapte mici ochi de lumină Sfioși stau lângă luna plină Prin valuri de umbre pălind. Printre copacii-mpodobiți Ce străjuiesc de veacuri valea, Domol el își urmează calea Sub firavi țurțuri înfloriți. Drumul cel vechi și-ntortocheat L-a mai parcurs demult, odată, În tinerețea-ndepărtată, Când era un mândru băiat. Mult timp de-atunci a mai trecut… Acum cu pletele-i cărunte Coboară-ncet pe-a culmii frunte, Printre nămeți spre hăul mut. Alai de sălcii înghețate Închid privirii lacul sfânt, Ochiul bătrânului pământ, Acoperit de nestemate. Masive stânci înveșmântate De chiciură-n diamante mici Ce par sclipiri de licurici, Păzesc a lacului cetate. Ademenit de-o amăgire, Dorea să o vadă din nou, Al amintirii drag ecou, Ce il chema fără oprire. Întâia și singura oară Din întâmplare a zărit Ființa ce-ndată l-a vrăjit Cu trupu-i gingaș de fecioară. În juru-i stropi dansau în salturi, El o privise-nmărmurit, Dar ea s-a-ntors cum s-a ivit În ale lacului reci falduri. Ah! câte nopți și-a petrecut Visând, sperând, nădăjduind, Privind lacul cel alb cu jind Cu ochii triști, palid, tăcut... De-atunci de lume s-a ascuns, Mereu citind vechile cărți Și căutând în patru părți, Dar rămânând fără răspuns... Anii curgeau prin chin și dor... Sângele său era nisip Într-o clepsidră fără chip, Și-l mistuia ne-ndurător. Până ce-a auzit cândva, De-un ceas temut și nerostit În rare-inscripții tăinuit Ce la un veac se re-nnoia... Venit-a noaptea mult râvnită, Prezisă de-anticii profeți, Ai tainelor stăpâni semeți, Când vidul luna o să-nghită. O clipă magică, ascunsă, Când luna pălește și moare, Doar o secundă ea dispare În umbra neagră, nepătrunsă. O clipă, doar, de feerie, Când dintr-o altă lume-apare O preafrumoasă arătare Ce doar o dată-n veac învie. Încet ca moartea se lăsa Obscurul tragic și inert Materia neagră, vast deșert; Toate în somn le cufunda. Doar apele alb tresăreau În albul lor amețitor, Albeau undele-n lung fuior Și raze albe răspândeau. Iar mici scântei vii, argintii, Așchii de gheață în vârtej, Se-ncheagă-n aer ca un vrej, În valuri repezi alburii. Din praf de stele diafan Se naște-un trup suav de zână, A lacului mândră stăpână, Un astru-n al nopții noian El zăcea jos orbit, slab, mut, Zăcea parcă lovit de boală Iar trupu-i parcă era smoală Un bolovan negru și slut. Iar ochii lui, cărbuni nestinși, Săgeți de foc ascund sub gene, Furtuni de jar fierbeau în vene Și-n inima-i tăciuni aprinși Dar ca un bob de-otravă pură, Luciul de lacrimă curgând Trezi durerea-i crunt umplând Ochi-i de dragoste și ură. Un vuiet lung și chinuit În cuget jalea îi sădea, S-o piardă iarăși se temea, Suflet de patimă zdrobit. Pășea alene ca prin somn Zâmbind spre fața ei mirată Căci ea-l recunoscu îndată Pe-al inimii ei uitat domn. Din salba-i de perle de gheață Desprinse gingaș o mărgea. Atins de recea peruzea, Bătrânul fu cuprins de viață. Și se văzu în lac flăcău Voinic, frumos ca-n prima zi, Când învățase a iubi, Biet rob supus de dorul său. Și ca un sclav eliberat, Curaj nebun el căpătă Și-ușor stăpâna-și sărută... Dar vai! ce gest necugetat! În lac căzu-n acea clipită. Simțind căldura ființei vii Prințesa de-omăt se topi, Muri-n iubirea-i nerostită... Privea în jurul său uimit, Neîncetat o căuta, Să înțeleagă, refuza, Că ea în brațe i-a pierit. Dar cu un răgnet gros de fiară, Lacul din lumea lui închisă, Jelind pe fiica sa ucisă, Vroia dreptatea să o ceară. El fu-mpietrit și sfârtecat Și fălci de gheață-l devorară Ducând o răzbunare-amară Pentru al său cumplit păcat. Luna se-ntoarse-n noaptea ninsă, Și-atunci zări înspăimântată Pe-apa ce-a fost fără de pată O rană roșie întinsă... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate