Azi se-ntoarce iar trecutul
Ca o mantie albastră
Și se-apropie ca zarea
Călăii ce taie marea.

Nu l-au vizitat de mult
Și acum călăii
Vin ca spicele de grâu
În bataia serii

Toți sunt gata de răscoală,
Au aflat mișeii
Când răpuși din întuneric
Au fost dați uitării.

Pentru ei e datoria
Mai presus ca neamul
Ca să moară tot strainul
Ce calcă hotarul

Vântul url-a disperare
Și sub bolta lunii
Vin tătarii ca nebunii
Din sfârșitul lumii.

Și se lasă-un întuneric
Unde nu mai e credință
Sunt doar stigăte de jale
Ce blesteamă sfintii.

Nu e cale de ocol
În calea furtunii
Și nici inimă iertată
În calea cruzimii.

Nu-i apucă dimineața
Pe aceleași țărmuri
Altii își așteapta soarta
În alt întuneric.

Și când s-a sfârșit furtuna
Au mai trăit unii
Dar pan-au plecat tătarii
Au murit și câinii.