Am visat că plângeam.
Picuram ca o temeinică ploaie de toamnă
în culorile ei preferate.
Mi-era aproape bine
cum îmi e de obicei pe aici.

Ce era altfel acolo,
era singurătatea;
o singurătate fără timp
legată cu lanțurile disperării
în fata unor oglinzi
oglindind inele întrepătrunse
cu mine cel nevăzut.

Atât rămăsesem;
curgere de lanțuri
într-o lumină închegată.

Plâng și acum când scriu,
plâng pentru voi,
voi aceia ce ati simțit asta în realitate.
Dacă ați avut prieteni ați fost plânși;
dacă nu, pentru voi sunt lacrimile mele.