SUNT o persoană care nu știe să păstreze oamenii pe care îi iubește aproape.
AȘ VREA să-ți revăd blândețea din ochi deși vorbesc despre un lucru mai mult decât imposibil.
PÃSTREZ pietrele pe care le-am primit prin cuvintele tale reci.
MI-AȘ FI DORIT să am forța necesară de nu a urî.
NU IMI PLACE deloc să aud sunetul pașilor plecând.
MÃ TEM de amurg.
AUD marea în fiecare scoică.
ÎMI PARE RÃU pentru toate lucrurile pe care încă nu ți le-am spus.
ÎMI PLAC pietrele de râu.
NU SUNT bărbat, cu toate că mi-aș fi dorit.
DANSEZ când sângerez pe dinăuntru.
NICIODATÃ nu am văzut un apus pe o plajă.
RAR am simțit că sunt iubită.
PLÂNG când îmi amintesc că am avut edenul și l-am aruncat pentru o viață de infern.
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA cea mai bună interlocutoare.
NU ÎMI PLACE DE MINE când tac…. simt că am atât de mult de spus încât uit că nu am puterea necesară de a da mai departe.
SUNT CONFUZÃ când ascult anumite melodii.
AM NEVOIE să te știu aproape.
AR TREBUI să nu uităm de noi înșine când soarele uită să strălucească și pe strada noastră.