Cu sânii tăi obraznici, tu cam sfidezi natura,
Cu șolduri ondulate, lași plopii tremurând...
Eu-mi drămuiesc simțirea, dar vântu-aud plângând
Că-n ochi porți dulci migdale dospind culori ca mura.

"Trezește-mă, Natură!" - îmi spun timid în gând -
Să-mi dezîntunec mintea și să-mi refac măsura
Cu-n strop de demnitate, să-ngrop în mine zgura,
Să-ți pot aprinde ființa de care-ți sunt flămând.

Dintre pământ și ceruri ești unica ce-mi place
Și îmi aud cuptorul din inimă vuind -
Rămân așa-ntre vânturi, între tumult și pace,

Că-n umbra unei clipe te văd spre nori suind...
Dar totu-i o părere a inimii vorace
Care se sparge-n cioburi cu chipul tău zâmbind.