Te văd slab colorată-aici,
Stând strâmb pe pat privind,
Imaginari profunzi strelici,
Pe geamuri albe adormind.

Trecut-au zilele cu nori,
În ciuda noastră fără soare,
Puteam fi mai strălucitori,
Mereu, decât oricare.

Silueta-ți pe Chopin mișca,
"Nocturne",ca un peșste lin,
Din mâinile mele să poată scăpa,
Pe trupu-mi, un ocean divin.

Aici ne căsătoream cu trandafiri,
Cu zâmbete și nopți,cu noi doi,
Noi doi veșnicii iubirii martiri,
Noi doi,copiii dansului din ploi.

Aici dormind pe frunze, toamna,
Cei mai romantici de pe glob,
Eram noi doi atunci, soprana,
Vocea intima a poetului microb.

Parcă eram în pat...cu timbrele,
Obsesia mea de duminică dimineața,
Tu așteptai să plouă sub umbrele,
De-atunci,nu știu...se lasa ceața.

19 mai 1930(Dramă,Dureri "Nocturne" ale lui Matei.Chopin.)