Pierrot era singur la masa tăcerii-un clovn plictisit și rece,
Iși lăsa ființa in brațele durerii-lacrimile nu vroiau sa-i sece...
Vroia să plangă Pierrot-să țipe pentru ce n-a fost,
Vroia să simtă că traiește-vroia sa simta ca s-a-ntors...

Pierrot-clovnul pictat cu rosu curs pe hainele-i cu dungi,
Cu mainile legate ...stranse de ațe lungi...
Vroia să plece Pierrot...vroia sa fugă-n umbră,
Unde să nu vadă lumea...cu fața lui prea hâdă...

Deodată ațele-i s-au rupt și liber a rămas,
Pe ușă a-ncercat să iasă dar s-a incurcat...
Vroia să țipe Pierrot...dar gura-i era strâmbă...
A rămas acolo jos...cu durerea-i surdă...

și a murit pe urmă Pierrot-clovnul pictat cu pasiune,
Era prea vechi și prăfuit....praf nu vroia să mai adune...