nu de mâini de ajutor am nevoie ci de mine
poate m- a bătut soarele prea mult pe o parte sau indiferența
ridic tăceri din bețe de chibrit mă izbesc brusc de atrii nu se aude
decât pata asta întinzându-se incurabilă mi-a ajuns până sub retină
ca o cutie umplută prea mult cu cireșe deși locul lor nu e acolo

știu că trebuie să-i dau petei ce este al petei să mă întorc cu spatele și
să sufăr de amnezie să-mi inventez o pierdere de timp :ce pot să uit lunea marțea șiașamaideparte

vreau să fiu acrobat care face salturi mortale fără să-și frângă degetele
să reordonez calendarul să mai desființez cifre dintre acele ceasului să mă apropii de soare
cu ochii deschiși să nu mai recunosc ziua anul reproșurile
dacă îmi tot aduci lanterne vechi nu am cum să fac o dată noapte peste decorul ăsta
crezi că e așa ușor să scrii piese de teatru de jucat e floare ofilită
uitată la butonieră trebuie doar să încapi în piele și în inimă
dar de scris e mai greu întotdeauna e mai greu cu scrisul și cu petele îți mărturisesc

uite că e aici cum cine pata pe care o povestesc de o viață
se uită în oglindă se întoarce pe toate părțile
eu privesc amețită săptămâna asta acidă și amară mi se face greață
vreau fotografii liniștite în care oamenii împăiați alb-negru să nu semene cu morții
vreau să-mi car timpul în altă săptămână vreau să fie duminică dar
o duminică adevărată când nu te dai cu ruj pe gene și nu țipi că întârzii
nu te gândi la nimic o să fac o lista cu nuanțele atriilor în timpul iernii
o să le privești cu scârbă să știi viața e murdară pe degete și se agață disperată de artere
nu toți locuim în porturi unde regretele se diluează la amiază
resemnarea nu se învață greu trebuie doar să te gândești că nu poate fi atât de rău
că nu o să o iei razna dacă scoți capul pe fereastră și auzi ierburile
îngrămădindu-se pe morminte