dacă aș fi știut că
stai ghemuită într-un colț
sub păianjenul de sub care
priveai în mine
aș fi putut
șterge orice urmă
apoi m-aș fi îmbrăcat frumos
ca pentru duminica și
m-aș fi așezat încet
lângă icoana din care
privea Dumnezeu

aș mai fi putut să mă strecor
printre lucruri să aprind lumânări
să fac semnul crucii și să
mă chircesc între cuvinte
sau să imit un sărut ca să fiu
cât mai aproape de iubire

aș fi putut

la final să-mi încrucișez mâinile
șoptind mulțumit răspunsurile
la toate întrebările cu noi

dar știi
uneori sunt prea grăbit
și nu pot să mă uit printre zile
adun într-un bol de lut clipele
ca să mă pot bucura de ziua
în care vreau să pătrund
cu nepotul de mână

dar lasă așa tu să fii clipa
iar eu tăișul care crestează o urmă