sunt nehotărâtă ca o pată de zaț în care
francesca ar vedea uneori drumuri
mă joc dincolo de aiurelile ei
cu timpul ridicat la pătrat
îi spun să șteargă încet urmele de ruj
pe marginea ceștii e o urmă esențială
îmi amintește de o indiscreție nebunească
e ceva ciudat cu memoria mea
a ajuns pe muchia unui bisturiu
operație de trecut fără anestezie
francesca îmi va alunga câteva angoase
atunci când îmi va citi în ochi renunțarea
iar eu voi da din gene atât de banal
încât nici cafeaua nu va mai avea culoarea
irișilor când privesc în oglindă spre mine