el trăgea aer în piept,
număra în tăcere
până la nouăzeci și nouă,
sufla, scoțând
tot felul de bule.

eu îmi răsfoiam poemele,
împiedicat de pielea mea,
de pantofii mamei
pe care i-a pierdut mergând
pe urmele noastre,
în timp ce-i purtam sicriul
pe umeri.

bulele se spărgeau
la ieșirea din trup,
iar poemele
mi se așezau cuminți
și umede
în pantofii mamei.