Ești singur azi și sufletul ți-e amar,
Þi-e dor de anii ce-au rămas în spate,
Privești pe geam corăbii cum dispar
În largul mării viselor deșarte.

Tăcera-adâncă jalnic te pătrunde,
Ca un cuțit în rana ta de mâine;
Doar valul mării trist se mai aude,
Cu glasul lui ce-aleargă ca un câine.

În mână-i ții fotografia-i veche,
Pereții goi îți sapă iar mormântul;
Parcă-o auzi șoptindu-ți la ureche,
Dar când te-ntorci, nu-i nimeni, e doar vântul.

Þi-aprinzi țigara ca un fir de ață
Și sorbi din ceașca de cafea amară
Iluzii dulci, ca să te țină-n viață...


A fost frumos căci trebuia să moară!