eu sunt o mănușă în care
se uită copiii crezând că
se-adună morții acolo
să stea la taclale - o jumătate de naștere
urlând
lumină pe care o vezi cu vârful degetelor

sunt oamenii transparenți pe care nu i-am
întâlnit niciodată
mirările lor rostogolite printre zile mărunte
indiferența
scâncetul urletul dorul de cuvintele limbii mele

sunt toate cuvintele pe care
le-am spus sau de care am rămas datoare
furiile tăcute sfâșiind oase de cretă
calmul
ca o frunză de nuc mestecată in grabă
eu
am forma timpului pierdut între ghețuri subpolare

sunt gândurile cu care ucid fluturi - resemnarea
zbătându-se la fiecare bătaie de inimă
neputința refuzul
oamenii la care țin și pe care-i alung
câteodată cu pietre
toamnele în care nu scriu - prăbușiri tăcute
îngăduințele stranii și verile în care
am dreptul la tăcere

dungi fluide între dorințele mele
și-ale voastre - imaginea macilor arși
plutind pe ape vii ape moarte

cu mâinile la tâmple
încerc să-nțeleg moartea din greșeală sau
din milă - și toate astea
fără verbul a fi