În beznă te poți plimba la nesfârșit.
Sub tălpile goale, adesea simți fragi
fremătând în iarba mustoasă.
Acolo ,
vecinii își plimbă visul pe acoperiș
în ibrice roșii smălțuite,
împânzind câmpul cu soare,
puzderie- aburi dulci de cafea.
În forfota stelară întalnești un vechi prieten
cam de sute de ani lumină
pierdut în ahtiate redobândiri de sine.
Muțenia aceasta oripilantă se întinde uneori
pe tâmple-
în seva gesturilor cotidiene,
pe șira spinării
în paralizia eternă a unui nesărut…