Sub pielea mea e scufundată Atlantida
și doar un singur astronom
care rotește Luna și spumează
valurile mareelor sparte în ochiul negru

numără pe degete aure sfâșierilor
ca și când inima mea ar fi Saturn cu inelele sale
felinare prin artere să lumineze orbirea
telescopului cu parfum de feromoni

vulcanii stinși își înghit propria lavă
ca pe salivă apoi o scuipă în plămâni
fumul mi-aduce nopțile când liniștea
își înfige colții în hălcile mele

atunci nu mai știu să-mi scad și adun locuitorii
îmi trag scăunelul lângă el
îmi împăturesc vechiturile în năframa bunicii
și visez că el va găsi până la urmă planeta
cât vârful de ac în care să ne înfigem umbrele