Aproape că eram om în ziua aia
ascultasem niște muzică islandeză
și vedeam undeva un munte
da, mă bucuram că mai scriu poezie
că-mi aud vocea, că te-am cunoscut
nu e foarte important, dar e acolo
fără ca măcar să știu
și mă atingi
ca pe un film fotografic
și stăm așa
mi-ai zis: eu trec, eu sunt un haiku
și m-am trezit, am început să-ți fac semne pe hîrtie
iar tu, recunoscătoare, făceai foaia albă din nou
cît se rotește lumina farului,
O DATÃ,
atît ai spus
apoi cauți malul singur
era un total dezinteres, voiai să chem delfinii
-niciodată e prea departe de mine, opriți karma-
fă-mă o apă termală, dizolvă un munte de sare în linguriță, zîmbește
toate astea sunt o altă limbă, un alt motiv
pentru a incendia
arată-ți fața la poartă, am venit să nu-ți cer nimic
parcă sunt om și e o altă zi.