poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-26 | | Tu ești acolo unde totul se preface în lumină privești de sus cum apa valsează în cercuri închisă dar știi că pentru mine – văzut pe întuneric nu e decât o groapă unde nu se petrece nimic și dacă valuri sunt, eu spun că e vântul sau timpul în trecerea lui pe deasupra pădurii și dacă liniște e la picioarele mele nu e decât o groapă unde nu se întâmplă nimic, un loc asemănător cu locuința morților… să cred că întunericul e vinovat nu orbirea mea, să-mi spun că ochii n-au știut să mă apere, că au cedat o dată pentru totdeauna? Pentru a înțelege ar fi trebuit să urc, în patru labe, pe cea mai înaltă culme, uluit să-mi aduc aminte de Tine, să nu te văd, să te strig pe Nume, vocea să-mi sune aspru, rău, batjocoritor, sau oricum și tu trezit să-mi răspunzi ca din somn, glasul să ajungă până la mine, ca de oriunde numai de acolo de unde ar trebui să te afli nu, să nu mai fii nici Tu ușor de găsit și chiar dacă aș vrea să-ntind mâna să nu îndrăznesc, pentru că a nu da de Tine acolo unde te lăsasem ar fi mai aproape de moarte decât intrarea mea în întuneric, cu oroare alături, fără acoperire… sunt de foarte mult timp – și când spun asta mă simt istovit – tâlhar întârziat peste limită printre semenii mei: îmi dau seama că n-am avut copilărie, nici adolescență, nici tinerețe - așa spun cărțile – constrâns să parcurg etape în logica întâmplărilor, să caut vinovații printre ruine, constrâns de legea căreia mă supuneam și care de deasupra mea s-a ridicat și acum o alta îmi pune întrebări și-mi cere răspunsuri, neîndurătoare, precum convenția însăși… dar de ce nu mi-ai astupat gura, de ce n-ai negat și-ai lăsat să rostesc le nesfârșit același lucru cu alte cuvinte? puteam să-mi întăresc credința în realitatea descoperirii Tale, ridic mâna, gestul nu mai are limpezime și nu frica mă paralizează, ci evenimentele venind dintr-un loc anume îndreptându-se spre un scop figurat, atât de fățiș că nu mai am de unde lua puterea pentru a pune la îndoială necesitatea existenței mele… Între ceea ce las în urmă și ceea ce am de parcurs număr chinurile, zilele rămase, limba mi se usucă numărând și dacă dau ocol apelor e pentru că mă înspăimântă asemănările viitoare, preschimbarea evenimentului fără răgazul, opțiunea, refuzului (azi mi s-a dat o amânare, dar nu va dura mult și se vor întâmpla atâtea lucruri iar unul dintre ele îmi va aduce moartea…) De douăsprezece ori a bătut ceasul în casa de pe colină, nu mi-a scăpat nici un sunet, fiecare avea istoria lui chinuitoare…acum umărul meu stâng e gol pe dinăuntru, a început să mă doară tot mai puternic și s-ar zice că locuiesc acolo, cu toată ființa mea, acolo, într-un loc întunecos, umed, rezemat de zidurile îmbolnăvite de holeră… Pe deasupra, știam toate cifrele, semnificația lor, mult prea îmbătrânit, pervers, îmi sprijineam capul mare de lemnul cu trei brațe, lemnul de culoarea cărnii, disperat loveam cu pumnii un animal mort și asta îmi strecura în sânge o undă de teamă: prea știam totul dinainte, prea erau potrivite toate pentru ca prezența mea acolo să mai aibă un rost! și totuși, stăteam nemișcat în tufișuri, cu mintea cuprinsă de friguri, cu pleoapele istovite așteptând ceva nemaipetrecut, niciodată… Singură așteptarea mai poate fi măsura vremii - unii mă venerează, alții mă blestemă - Tu nu întreba dacă mai e necesar să plătesc pentru atingerile mele măsură a vremii și monedă de schimb totodată, ca să nu mai fiu dus în ispită, ca să nu mai fac din mine însămi - săvârșind la ceasuri tainice previzibile gesturi- un slujitor la ritualul monedei - la început împlinit cu devoțiune pe urmă cu fruntea tot mai plecată - constrâns treptat la revoltă… și dacă aflu că la al treilea cântat te voi vedea să nu cred în ceasul acela, în cumpănă să-l pun, să mă înarmez cu răbdarea pietrei, cum vremea își schimbă filtrele trecerii ora aleasă se desprinde de trecut și-n viitor intră, în limitele ei suspendate doar așteptarea mai taie secunde… Dacă aș fi știut că răgazul promis amânării nu e decât un altfel de amânare, care te seacă, te împrăștie, precum vântul cenușa, „aș fi înțeles că osânda începe cu mult mai devreme decât își închipuie omul…” Lovit de îndoială am încercat să refac tratatul înțelegerii - cuvintele – în loc de cuvinte am găsit doar silabe desperecheate, în loc de certitudini, vagi aproximații; cum să alcătuiesc ambianța de-atunci când prin fața ochilor îmi trec doar resturi de peisaj, fără înțeles, fără sunetul glasului Tău, oare nu urca el cu vorbele toate dintr-o ordine simplă și clară? Să mă întorc, să-mi amintesc amănuntele, să șterg lacrimile de pe zidurile îmbolnăvite, erorile strecurate printre cuvinte la ceas îndoielnic, să mă bucur de imperfecțiunea alcătuirii mele?? Mâine în zori, cineva va trece pe lângă mine, îmi va vedea mâinile, neputincioase, atârnând lângă lemnul de culoarea cărnii, vestea va ajunge în cetate, vestea morții mele din gură în gură va trece și nimeni nu se va apropia de mine, să mă ridice, „să mă ducă în locul unde morții se spală,” nimeni nu va putea citi semnul prihănirii mele… vulturi flămânzi se vor hrăni cu ochii ce-n întuneric m-au trădat, șacali și hiene îmi vor sfâșia carnea, iar ceea ce va rămâne, se va strecura ușor în țărână, căci din țărână sunt și-n țărână voi merge cu toate faptele mele… apele vor spăla semnele… gestul meu va fi pus la îndoială; voi „ lăsați-vă întrebați, răspundeți și-ntrebați totodată,” slujiți-vă de cuvânt, ca de o sabie care nu se îndoaie… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate