Vino cu mine
ține-te strâns de mâna mea
încă puțin. Pricepe...

Rana este un ochi de sticlă
prin care Dumnezeu te privește
și-ți cere înapoi trupul
vremelnic locuit de gânduri
bolnave, spânzurate in suspante
încurcate la 800 de metri
țesute sub craniu.

Inima-ți este un mușuroi de furnici
grăbite
și sărate la gust
de parcă și-ar trage oasele
din lacrimi de mamă.
Simți asta în gură, doar este mirosul
mamei tale, când îi sărutai obrajii.

Famasul din mâna ta
este o bocitoare funerară
care-ți ține loc de auz
și cu care împrăștii în colibe
de negri
regrete.
Doar știi...

Să-ți spun...

Elicopterul nu-i departe.
Tu ești viu.

Dar piciorul ți-e mort.
Și te uiți la el printr-un ochi
de sticlă...