Voi aștepta cinci degete
de miliarde în ani
să-și usuce Soarele culoarea,
să se stingă adică
și să se îmbrace gravitațional,
cu Pământul
într-o haină sferică subțire
de humus furat și de apă.
În văile cele noi, de pe soare,
peste care sar acum
halucinante explozii,
voi alerga printre molecule
inventatoare de o altă imaginară viață.
Voi privi cu uimire
cum spre teiul portocaliu
aleargă o girafă albastră.
Cum să uit culorile patriei mele
planete!
Am pretenția de a locui pe soare,
de a solicita de pe acum
cadastral, o parcelă,
pentru că sunt singurul pământean care știe
unde se află noua stea
cea care se va aprinde atunci pe ceruri.
Doar filozofilor le spun
imposibilul secret:
steaua încă nevăzută, neștiută,
se ascunde în spatele soarelui
pe o spiță a acestui diametral opus joc
cel al elipsei neîndoite încă.



Poate doar o falsă sau neterminată eclipsă,
sau o aplecare,
mult în afara planetei,
să aducă în ziare marele rezervor antimateric,
plin cu bomboane și motorină
pentru încă cinci degete
de miliarde de ani.

Păcat ca notarul de pe soare
cel care va vinde atunci parcela
nu va pricepe de ce îl ciupește
insistent,
o moleculă.