Tu știi c-atunci când ai putut
Ai tot muncit cât șapte.
Pe rând copii ți-ai crescut
Și le-ai făcut de toate.

Și-acum ai vrea să mai muncești
Să le mai fii pe plac
Dar tinerică nu mai ești
În ciudă anii-ți fac.

Și vine-o clipă când socoți
C-ai vrea să fie cineva
Măcar dintre nepoti
Să-ti spună-ncetișor așa:
-Stai jos că nu mai poți.

Dar nu e nimeni,sunt plecați
La studii sau la muncă
Și ochii tăi îcețoșați
Cată mereu spre luncă.

Acolo-i chiot și-i alai,
Nepotii tăi se joacă
Si nu le dă prin cap că vrei
Ceva pe plac să-ti facă.

Să-ti mute jilțul cel greoi
Din soare mai spre umbră
Si n-au decât să plece-apoi,
La joc din nou in luncă.

Dar nu-i nimic, zâmbesti si taci
La amintirea-ti sumbră.
Eii!Nici tu nu stăteai să faci,
Bunicii pat în umbră.