mă privește de pe covor
cu ochii ei mari și ficși, gâtul frumos tăiat perfect
admir precizia. alien se freacă de picior. îl mângâi, îmi place cum
toarce fericit. se proptește de mine cu botul lui umed.

în ultimul timp te-ai umanizat prea tare, șoptește Vocea
tresar. are dreptate: azi am scos trei oameni din mine și
niciodată parcă nu mi-a fost așa silă, urăsc corpurile lor cleioase și diforme
și țipetele lor, mai ales țipetele. după ce mă exorcizez, ei fac tot felul de
lucruri ciudate: se târăsc, se roagă, își smulg părul din cap. unii
aleargă de nebuni și sfârșesc obosiți exact atunci când îi prinde
alien. eu nu vreau să le fac nimic, pe unii îi vindec, de milă, pe alții
îi las în plata Supremului. nu l-am văzut niciodată
se spune însă că e cel mai mare vindecător.
iar Vocea are întotdeauna dreptate.

când eram mic, aveam o casă plină de mame împăiate. îmi chemam prietenii
si făceam schimb. era distracția noastră. acum m-ar obosi. dacă nu m-aș perfecționa
m-aș plictisi groaznic. în fiecare zi, însă, caut tăierea perfectă, belirea belirilor
la fiecare piele expusă am vânzare imediată. și clientelă selectă
Vocea spune că într-o zi va veni însuși Supremul. atunci voi fi
împlinit. e ziua în care se trece în viață.


recunosc că mi-e frică