AMINTIRE


Întrega lume este o mare amintire prin propriul său Destin care la rândul lui este amintirea imaginii Lui Dumnezeu.

Amintirea este speranța de a fi în ochii care se pierd scrutând orizontul iubirii, spre nicăieri.

Amintirea este libertatea care nu poate recunoaște unicul timp liber:viitorul.

Amintirea este dorul fericirii.

Amintirea este lacrima Destinului.

Amintirea este unicul fluviu al dorinței care se revarsă în oceanul împlinirii, unui Destin.

Amintirea este lanțul unor clipe ce vor să lege eternitatea de stâlpul Întâmplării.

Amintirea este roata de foc a timpului care se învârte invers,în clipa noastră eternă, aprinzând-o și aducând trecutul în viitor.

Amintirea nu rupe niciodată pagina trecutului din calendarul unei iubiri.

Amintirea este marea regăsire a Destinului prin el însuși.


Amintirea este ploaia de vară a clipelor aduse din trecut să ude viitorul.

Amintirea este fericirea îndurerată de a te ști mereu în mine și nicăieri în urma mea de stea căzătoare în clipa Destinului nostru etern.

Amintirea este unicul vis prin care ochii tăi, pot deveni un etern viitor.

Amintirea este lumina libertății de sine a spiritului.

Amintirea este unica libertate a acestei lumi,care te duce în viitorul unde orice voință este posibilă față de trecutul încremenit și neschimbat.

Amintirea este eliberarea de sine a cuvântului întrupat din noi.

Amintirea este ramul unei istorii care lovește în fereastra Destinului,spunându-i cât este de etern.

Amintirea inimii mele se hrănește cu urmele lăsate de cuvântul întrupat din tine cu nume de iubire.

Amintirea nu poate uita niciodată ce a mai rămas din noi în lumina eternă a existenței.

Simt că lumea este o eternă amintire a Destinului ca imagine a Lui Dumnezeu, și mai simt tot atât de bine că adevărata lume nu a suferit niciodată.


Doar amintirea este aceea care suferă dorind trecutul în viitor,dorind libertatea de a alege,dorind voința pierdută din lumea adevărată a Destinului, care se pierde adânc în Dumnezeu.

Amintirea este și va rămâne izvorul suferințelor acestei lumi,unicul adevăr!

Amintirea este adevărul lumii care ne arată că lumea reală nu avea trecutul încremenit ci se revărsa către viitorul tuturor oportunităților.

Amintirea ne arată sensul invers al scurgerii temporalității,cum de altfel este lumea reală și nu această lume imaginară a Iluziei Vieții.

Amintirea este unicul adevăr din acest vis al vieții care-ți arată calea încremenită de trecutul ce încătușează voința și libertatea sinelui aflat mereu în viitor.

Amintirea te roagă să ierți această lume care nu-ți aparține deloc, nefiind lumea ta reală ci lumea unei iluzii opuse totalmente lumii tale reale în care viitorul curge către trecut și nu invers cum ar trebui de altfel.

Amintirea este jocul care sfârșește cu începutul.

Amintirea este esența romantismului și pasiunii.

Amintirea este frunza care revine din căderea toamnei la stadiul de mugure al primăverii, eternalizând clipa marii noastre iubiri.

Amintirea este primăvara eternă a vieții.

Amintirea nu poate fi niciodată urâtă,ci viața care curge în sensul invers al amintirii fără să înțeleagă că adevăratul său sine pierdut este amintirea.

Suntem străini de noi înșine fiindcă nu putem înțelege că amintirea ne călăuzește spre viitor și niciodată spre trecut.

Amintirea este sensul existenței noastre pe care îl înțelegem de fiecare dată greșit datorită Iluziei Vieții.

Amintirea iubirii este dorul care doare cel mai tare, fiind propriul nostru sine.

Amintirea este sinele nostru care se vrea călător liber spre viitorul tuturor libertăților față de lumea care merge mereu spre trecutul încremenit.

Amintirea este unica ce poate rupe tăcerea lumii prin voința preluată din viitor.

Doar amintirea poate poseda voință în această lume fiindcă aparține unui viitor care primește trecutul în brațele sale.

Omul nu posedă voință în această Iluzie a Vieții fiindcă s-a înstrăinat de propria sa amintire de sine.

Viitorul curge mereu spre trecut hrănindu-l cu noile sale clipe ale acestei lumi, în pofida amintirii care e sinele uitat al omului și readuce trecutul spre viitor, determinând ființa și ființarea omului.

Sufletul omului este amintirea propriului său sine etern față de Dumnezeu.

Amintirea este esența devenirii și a ființării.

Amintirea este sinele sufletului întregii lumi.

Amintirea este regăsirea de sine a eternității din noi.

Fără amintire totul s-ar nărui.

Amintirea aduce trecutul acolo unde îi este locul: în viitor.

Dacă s-ar prăbuși amintirea s-ar prăbuși întreaga noastră ființă cu lumea sa cu tot.

Cum ar putea sinele nostru să nu fie străin de noi,care în loc să ne pierdem viitorul în trecut ar trebui să ne pierdem trecutul în viitor!Atunci am fi liberi și am poseda cu adevărat voință reală și nu doar iluzorie.

Ne vom regăsi străinul din noi doar atunci când vom înțelege pe deplin amintirea.

Ce poate fi mai măreț pe lumea asta decât să întrezărești marele adevăr al amintirii?

Marea revelație a sinelui nostru constă în amintire.

Amintirea este sensul tuturor sensurilor acestei existențe.

Amintirea este oceanul ale cărui valuri zidesc eternitatea și nu erodează țărmul timpului precum face Iluzia Vieții.

Amintirea este unicul cuprins care poate cuprinde în brațele sale voința Lui Dumnezeu.

Amintirea este cuvântul Lui Dumnezeu spus pentru ființa din noi.

Amintirea este esența Destinului.

În amintire se regăsesc atât imaginea Lui Dumnezeu reflectată în oglinda cunoașterii cât și imaginea creației alături de acestea.

Amintirea este sensul sensurilor Marii Contemplări a Lui Dumnezeu,Cunoașterii și Creației, într-o singură voință.Aceea de a fi!

Amintirea este magia adevărului.