viața mea e
ecranul care merge în spatele meu și îmi frînează mersul
dacă bate vîntul amintirile se umflă atît de tare de mirosuri
să fie clar amintirile aparțin tinereții sunt echipajul ei frenetic
tinerețea este încă pe urmele mele și
amintirile fac atunci imposibilă concentrarea
sau fac concentrarea să se orienteze greșit
totul din viața asta
a fost jefuit de lîngă tine și tu te uiți la lucruri
care nu pot fi spuse
improvizate de un arbitrariu irezistibil care nu te cruță
de cea mai mică suferință îndurată
te uiți și nimeni nu bagă de seamă și nu înțelegi nimic
ai în fața ta practic nimic
un singur pîlpîit al unui decor insuportabil de trist
în culori slabe
acolo este tot ceea ce ai simțit tu vreodată
adus la mărimea unui cub de zahăr

*
e un fel de tristețe în lucrurile care urmează
o dorință să ne mai naștem o dată, să ne ștergem de pămînt
fără niciun strigăt macerat de la spirit la spirit
toate oglinzile m-arată trist nu mă mai recunosc în plîns
un fluture ucigaș se hrănește din mine
îl simt
nu voi plînge de teamă că nu mă voi putea opri

**

nici nu mai știu pe unde mai calc
sau locurile peste care se întindea viața s-au dezbrăcat de mine
există o tristețe pentru fiecare dar eu mă revolt
și adun toate tristețile din oameni
s-a deschis un tunel prin noi au agățat o roată mare
sus pe umeri
care a avut succes la oamenii veniți de pretutindeni
lumea hohotea
fericire
doi nebuni își puseseră unul altuia pistolul la tîmplă
se tîrăște lumina asta într-o ținută perfectă
poartă recuzita unei bestii care aleargă pe cer
de la carne la oase
cu spatele spre direcția de proiectare a altui film

***

în rest doar viața cu striații de baobab
după-amieze trăite picior peste picior
aerul sunând a gol și multă cafea
tăcerea în ritm de tango
e bunul tău cel mai de preț
femeile zgomotoase nu ți-au fost niciodată pe plac
îți contorsionează emoțiile
preferi în loc singurătatea hidoasă
trăiești ecologic mereu în plan secund
trezește-te
oricum lumea se schimbă
mereu din alte motive
plutim, plutim ca niște coifuri de hârtie sub care vântul
se joacă de-a soldații
femeia asta de-o clipă
prin care vîslesc fără rost canoele cu războinici
are o floare de fâș în pervaz
nu simți nimic mai mult decât trebuie
mai mult decât poți
ai totul în raniță de la briceag până la plasturii cu iod

****

înfrîngerea e sigură cînd
te gîndești că ai pierdut bătălia
dacă eu simt frică
atunci există eșecul de final doar că va fi
mereu proaspăt
totul ne sună rece și
pare defensiv că doar ce altceva
faci cu volanul pe stînga și cu ochii pe dreapta