Desmint copacii din sânii tăi de piatră și mersul gustând merii ciopliți în unda mâinii, mă frâng la asfințitul sub gura ta ambroză, umerii mei cuminți de păsări și tulburați de zeii.
Prin pașii tăi văzduhul se latră spre păcate rotind în pântec salbe de turle și flămând prin sete...cu-atât mai fraged vinul trupului-trup stors și despletit prin cete-frenetic prăbușit adorm îmbrățișat de erezii și frâng într-asfințit și taine corăbii de versete.
Mă zbat în plâng și sângerez în îngeri și mă zdrobesc de saltul ierbii, îmi desfrunzesc odaia de psalmii abisalii și te dezgrop de pulpe, te sălbăticesc de coapse mai amplu decât ulmii de germinez din lupii.
Nebun de crengi am spânzurat în scoici fiori de fruct, arcașii tainei, divina spaimă de-a mă-nfrupta din deslușita cină, din morile de vânt din sate-am smuls biserici, am biciuit cenușa semințelor de sâmburi, am înnecat în clopote chemările...din zările, bacarde și muscali, lăstari și vulturi, așa amurg de erezie în trupul tău hrănit de fluier-în vena strai amfibiu devorată-slujește Prometeu pe regele respirării gândului la tine fără trib...și stors cu frenezie.
În lut s-or coace merii,s-or desluși tâlharii legați cu straiu-ți de pe buze, s-or dezgoli prin mănăstiri de piatră munții cioplindu-l pe Manole și s-or sfinți în stigăt cocorii peste norii cu gustul tău de spadă desmint de liră dezbrăcată că-n rAna călugărul desculț de mistic și de ritual se mepris într-un Dumnezeu cu sânii tăi de piatră.