poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-05 | |
înaintăm prin ceață ca niște somoni în amonte
lăsăm cîteva urme firave ale trecerii noastre apoi murim plutim cu burta umflată la suprafața cerului cîte un urs ne înșfacă și devorează grăsimea în rest obișnuitele repetiții bătrînul de la doi are alzheimer îl aud noaptea cum rîcîie pe acoperișul balconului se crede pisică îl aud cum tușește de parcă cineva ar scutura o pătură în rest obișnuitele renunțări nu mai cheamă nimeni ambulanța cînd cineva își dă ochii peste cap nu mai cheamă nimeni descarcerarea cînd mă trezesc cu mîinile încleștate de pat agățat de locul care cîndva a fost al tău acum patul e un sicriu în care exersez noaptea despărțirea de toți ai mei visez că sînt angajatul unui mafiot japonez și că trebuie să ucid mă trezesc speriat cu mîinile vinete ca limba floricăi pe care bunică-miu a lovit-o cu toporișca-ntre coarne drumuri de țară prelungi văd satele uriașe țestoase din care ies oamenii ca niște pui se îndreaptă spre plaje pustii spre oceane de ceață mă întreb oare cîți vor scăpa de rechinii electrici ca o sinagogă bizară orașul meu s-a împărțit tinerii într-o parte bătrînii în alta își apără cu sfințenie teritoriul seara se întîlnesc la hotar se amușină bătrînii salivează la mirosul de viață tinerii scot limba întreabă ce mai aveți de trăit * prima ta zi la call-center a fost un dezastru niciodată nu te-au urît așa de mulți oameni vocea ta niciodată n-a părut mai stinsă în inimă ți-a crescut un robot telefonic bună ziua sînt imitația inimii momentan nu pot răspunde lăsați mesaj după prima sistolă frate-miu pictează și el cu furie l-au umilit polonezii bulgarii și rușii într-o zi o să găsească o ramă perfectă o să intre în ea și-o să urle din ea la toți trecătorii în rest aceleași eșecuri zi de zi înghit șosele mestec ușor mi-aș dori să aibă gust de carne de struț ori a ceva ce n-am mîncat niciodată dar poate că eu nu exist și de aici senzația asta de lipsă orbecăim prin ceață ca pruncii căutînd sînul mamei poate că numai eu mai exist și de aici senzația asta de lipsă cînd te trezești dă-mi un semn ca să știu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate