poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3481 .



la ora cinci
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [katy ]

2008-11-30  |     | 



la ora cinci dimineața
sunt străzi care îmi aparțin doar mie,
iar lumina e cumva mai întunecată
sub felinare, și mai tăcută,
iar lumea pare mai mult îngropată
e ora asta
la care
puțini forțează cuțitul în masă,
puțini se ceartă,
puțini sparg farfurii.
e ora la care pînă și biserica doarme
sub căderea fină a razelor
din felinare.
o singură oră fără de obligații, responsabilități
și fără somn
- ora cinci de dimineață - cînd
foarte puțini tresar de la
confuzia că trebuie să-și bea ceaiul
e ora
satisfacției de a merge singur în troleibuz,
citind poezie de eliot
fără ca cineva să te privească suspicios,
ca pe un turist,
din simplul motiv că citești poezie americană.

între un iunie și un altul
trăiesc cea mai liniștită vreme
a tinereții mele
zbuciumate
numai la ora cinci dimineața
atunci cînd orizontul nu e nici negru
și nici morcoviu
iar telefonul meu tace.
am zis:
telefonul meu tace!

*

ador cîntecele în engleză,
dar mai ales cîntecele englezești de crăciun,
ca să nu mai zic cît ador perioada crăciunului
și filmele cu sfîrșit identic
de crăciun.

brazi bandajați cu chestii sclipitoare,
presurați cu ninsoare adevărată!
bradul jun, proaspăt împodobit și frații lui.
trăiesc acea căldură universală,
gîndind că pe întreg globul brazii sunt împodobiți,
și sclipitori!

vă imaginați cum va arăta bisericuța
din parc
în perioada crăciunului
la ora cinci dimineața?!
cred că o să mă plimb neîncetat
întreaga noapte
pînă la cinci
și atunci o să mă opresc.
un om într-o lume în care
ninge tăcut din felinare
- din felinare ninge -
cînd fulgii se lasă legănați de vînt
peste fața mea,

*

fum de țigară,
degete scurte ieșite din mănuși pe jumătate tăiate,
oameni cu piercing mare în nas,
chiștoace aruncate în ghiveciul cu flori
- o estetică mai știrbă
decît vulgaritatea omului de cartier
care nu a fost niciodată tentat
să citească ginsberg -

jaluzele stricate, oameni indecenți,
circumstanțe impuse. o suspiciune acută
că ai fi spion de profesie.

cafea tare cu zahăr în supradoză,
cafea servită afară, iarna,
aburi ce au absorbit noaptea trecută mirosul de bere,
urletele și nebunia întunericului murdar.

*

uneori la ora cinci dimineața scriu poezie.
am zis: "scriu poezie"?!
nu știu, cel puțin scriu
întotdeauna cu dreapta
mîna dreaptă
pe care am deja trei arsuri.

dimineața rîde pașii repeziți,
pașii rătăciți pe drumuri greșite.
dimineața rîde
și numără
pașii
la ora cinci.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!