Dumnezeu doar morți ne bucură,
C-am mestecat cu mâna bune, rele,
Că am iubit sau chiar lovit cu ură,
Zile zglobii fețe pline de belele.

Supuși am zugrăvit zile senine,
Nici cele-urâte nu le-am ocolit,
Meșteșugite toate-n literele terne,
Mult prea târziu cântate-au devenit.

Măcar acolo, bucuria cea mai mică,
Să fie dintre vajnici zei,
Pe muză preț s-a pus că ne aruncă,
Vorbe vrăjite, culese dintre strei.

Părtași la bune și la rele suntem,
Să le cântăm pe note nu ne temem.