1

Am dus mâna ușor pe deasupra capului
Și aerul a luat înfățișarea unei femei
Cu mâini de aur și părul de smoală.

Atunci am mai dus o dată mâna prin aer
Și am rupt o bucată de suflet
Pe care am legat-o fundă
În părul femeii cu trupul de aer.

Deodată din brațul meu au început să cadă
Cascade luminoase
Pe care femeia de aer le culegea în palmă
Și le lăsa să zboare păsări către suflet.

"O, Ranna, niciodată nu te-am presimțit
Atât de frumoasă
Și niciodată n-am bănuit că te vei naște
Din visul meu ca dintr-o scoică."

O amețeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre
Și toți au înțeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat
Aș fi vrut ca sânul să fie un pian,
Dar sânul era o algă,
Aș fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean,
Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar,
Dar sânul era de oglinzi.

Atunci am ridicat din inimă o sabie
Și am despicat tăcerea care urzea pânzele de in
Din vocile noastre.

Deodată am cuprins-o în brațe și am sărutat-o lung
Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru.


2

Apele sunt mai verzi când cerbii se înfășoară în oglinzi.
Din oglinzi apele fug cu pădurea în brațe
Și înșiră șerpi pe la fiecare casă.
Ranna cunoaște șerpii după felul frunzelor
în care inima se lasă adormită.

Eu sunt totdeauna pe aproape.

Mâinile mele simt când iubirea se apropie.

Un felinar a căzut pe o frunză.
Un domn trece și îl salută respectuos.


3

Dintr-o vitrină manechinele au plecat la plimbare
Lăsând imprimată pe geam umbra lor care a devenit un pian
La care trecătorii se opresc să cânte game.

Ranna a cules multe game și acum cu brațul plin
Va putea să construiască un ocean
Și o corabie pentru navigat prin întuneric.

Mâinile au început să se destrame ca o plapumă
Din care lâna curge afară ca undelemnul de candelă.
Aerul este de pâslă.
Corabia e gata pentru navigat.
Trecătorii se îngrămădesc către tunel
Cu gândurile așezate frumos
În buzunarul de sus de la haină,
Gata pentru orice întrecere
Pentru orice luptă.
Armele sunt excluse de la început.
Acum numai luptătorii pot trece unul prin altul
Ca un deget prin toate inelele.
La ochi este admis orice monoclu.
La pupă e numai Ranna care își sărută singură degetele.
În picioare poartă un pantof de bal
Și un pantof de călătorie.
Pantoful cel de bal e transparent
Și cântă fără coarde o melodie
Pe care vântul o duce mai departe
Către inima cutie
Din care chibriturile sar
Cu flăcări ce se întind ca un pod,
Peste care toți peștii din fundul mărilor
Sunt invitați să facă salturi mortale.


4

Corabia nu se oprește din mers
Decât în nodurile de la frânghiile întinse de pescari
De la un capăt la altul al străzii,
Ca niște pânze de păianjen.

În dragoste umbrele servesc pentru echilibru.

Ranna își duce umbrela pe frunte ca pe o stea.
Pe sub umbrela ei trec autobuzele încărcate cu păsări de sticlă
Servind îndrăgostiților ora exactă.

În fiecare floare e un pavilion
Unde îndrăgostiții se întâlnesc
Să se privească între ei, fără lunete.
Aici Ranna se lungește pe un divan
Și își așteaptă iubitul.
O frunză se clatină
Și iubitul ei alunecă printre frunze
Ca o rață sălbatică printre corăbii
Și se apropie de ea
Ducând pe umeri un vas mare cu fluturi
Pe urmă se apleacă
Scoate fluturii unu câte unu din vas,
Le pune câte o stea în aripi
Și îi lasă liberi să se așeze în părul
Și pe brațele ei.
Cu fluturii în păr și pe mână
Ranna deschide ochii,
Se ridică de pe sofa,
Deschide o fereastră,
Și își aburește oglinzile.
Acum sticlele își recapătă conținutul
Căci sângele face explozie în artere.

Sângele este vinul îndrăgostiților
Iar dragostea este ozonul care primenește
Aerul sângelui.

Iubitul își pregătește jobenul și batista pentru dragoste.
Urmează marea tăcere.
Ranna se îndreaptă în vârful picioarelor
Către inima ei.

Păsări sălbatice izbucnesc din inimă.
Inima este ridicată în amândouă mâinile
Până la înălțimea ochilor.

"Ce frumoasă ești Ranna!
Trupul tău curge pe lângă mine ca o apă,
Vocea ta e o ventuză
Care se aprinde în fiecare floare
Când îți atinge mâinile.
Părul tău miroase a bună-dimineața,
Buzele a scoici
Cu apele închise înăuntru.

Te iubesc pentru că semeni cu o stea-de-mare,
Pentru că porți ciorapi de fum."


5

Arborii sunt instrumente de optică.
Prin ei pădurea privește în albumul cu fotografii,
Pe care potecile îl oferă trecătorilor
Când sunt urmăriți de șacali.

În pădure șacalii au în dreptul inimei o fereastră
Unde seara merg și își pregătesc mâinile pentru zbor.
Când fereastra este deschisă pădurea se târăște prin ea
Ca o mireasă cu trena purtată pe mâini de fete
Cu rochițele cusute din piele de reni.

Râurile sunt brățări pe care pădurea le poartă pe mâini.
Dacă rupi o frunză și ți-o lipești pe frunte
Din copaci cad sute de ape
Purtând fiecare câte o stea pe mâni.

Copacii merg la dans cu mânecile sumese.
Păsările îngrijesc coafura pădurii
Punând agrafe cuiburile lor.

Când luna este absentă pădurea se descalță
Și își spală picioarele
Cu apă din cântecul păsărilor.

Apele se adună sub o pleoapă
De unde alunecă luând înfățișare de oameni
Care merg la horă.

Somnul aduce borcane cu dulceață
Și ulcioare cu vin
Pentru păsări și pentru oamenii din pădure.

Viorile au câte un copac în plus.
Dacă îți lipești obrazul de el
Pădurea îți desenează pe inimă
Un cântec cu zăpezile topite.

Umbrele se dezlipesc de pe obiecte
Și capată viață proprie.
În frunze gușterii vin și aprind lampioane.
Cu un lampion în mână umbrele sunt corăbii
Navigând prin scoarța copacilor.

Fiecare copac e un ocean
Pe care îl duci la ochi să privești
Prin el orizontul.
Dimineața corăbiile sunt spălate pe dinți
Cu apă de fluturi.

Copacii încep să viseze odată cu ivirea zorilor.

Un coșar mătură copacii pe dinăuntru
De șacali și de umbre.
Coșarul e limpede ca o sticlă de ochelari.
În el se adună toate cântecele pădurii
Și se prefac în oglinzi.

Ranna își privește gândurile cum se retrag în artere.
O floare privită prin oglinzi
Seamănă cu o cireadă de capre sălbatice.


6

Mă simt greu.
Mi-am petrecut noaptea alergând prin curte
Cu o stea-de-mare, în echilibru, pe inimă.
Sufletul meu e o apă stătută.

Am sărit în stradă și m-am lovit de întuneric
Ca de un zid.
Ranna a ținut pumnii strânși
Până când zidul a izbutit să-și facă loc prin mine.

O pădure trece pe lângă noi cu brațele încărcate cu farfurii
Pe care le taie pe jumătate cu o foarfecă
Și le împarte la trecători.

Prin tunel se plimbă perechi de îndrăgostiți
Fiecare ducând o pădure în mână.
Apele și câinii duc câte o cană cu lapte.

Tunelul a fost construit din inimi.
Zidul de sus este tăiat felii subțiri.
O cântăreață leagă toate cărămizile de vocea ei
și cărămizile se aprind.

Cântăreața este îmbrăcată într-o rochie de sticlă.
Se văd corăbii trecând prin ea.
Îmi fac loc printre corăbii.
Cântăreața invită pădurea la dans.

Mă duc la fund și mă ridic cu o corabie pe spate.
Întunericul mângăie luna pe frunte cu o floare.
Pantofii din picioarele cântăreței
Îmi povestesc despre o călătorie
Pe apele unei mâini.

Acum zidul se deschide și trenurile se opresc la intrare.
O pădure se apropie cu pași gigantici de tunel.
Peștii fug din artere.

Fac un salt este o fereastră deschisă în inima mea.
Întunericul a rămas de partea cealaltă.
Îmi simt mâinile crescând ca o plantă de noapte.
Sărind mi s-au stricat luminile de la haină.

Înlocuindu-le am izbutit să-mi recapăt vocea.

Dintre perdele Ranna face loc dimineții să intre în cameră.
Cu lumină pe mâini Ranna este o pasăre cu aripi de fum.


7

Degetele marinarilor au supape
Prin care oceanul își face loc printre oglinzi.
De la o mână la alta frânghiile se rup
Și gândurile fug să nu poată fi atinse de păsări.

Când oglinzile se prefac în aburi
Corabia devine un flaut
Din care pădurile se scurg
Ca niște păsări de apă.

Marinarii au totdeauna grijă să potrivească luminile
După lungimea catargului.
Pe marginea apelor verzi
Aburii s-au transformat în vapoare
Acum sunt invitate la viață.

Marinarii cunosc păpurișul
De unde cresc apele.
Apele copaci uriași,
Apele șerpi ultra-violeți,
Apele mâini ce se întind
La marginea somnului.

Marinarii au sufletul plăsmuit
Din vulcani aruncând lavă,
Din alge prin care somnul
Își trece acul de mărgean.

Când marinarii sunt visători
Vaporul e o mână alunecând prin păr
Culegând în panere transparente
Fauna și flora apelor.
Acestea întind păduri
Pe neliniștea din inimă.

Cu inima în mână marinarii
Cuceresc orizontul,
Îl duc la ochi ca pe un monoclu.
Sufletul se ridică pe catalige
Și rupe corabia în mâini.
În pădure copacii au înălțimea apelor.

Acestea sunt săgețile
Care alunecă din arcul vânătorului.

Lupii au ferestre în loc de brățări.
Dacă arunci un pantof pe o fereastră
Oceanul se cațără pe zid ca o pasăre.

Cu un voal țesut din mâini de ceară
Pe față,
Fără să-ți acoperi ochii,
Poți să treci peste corabie cu inima în mână
Ca un ocean când își înhamă caii pentru călătorie.

Câinii de vânătoare își rod visul în dinți
Ca pe o mașină de cusut.
Când corabia se apleacă cu o vioară la gât
Peștii sunt coardele care atrag din fundul oceanului
Pe mâncătorul de umbre.

Catargul e fierul cald care ondulează părul oceanului.
În fiecare inimă e o stradă de fum.
Neliniștea se urcă pe catarg fără cuvinte
Ca o flacără când trece prin tunel.
În pădure oamenii și-au făcut pentru muzică
Instrumente de carne.
Acest violoncel cântă când îi dai să bea
Un pahar cu rachiu.


8

Somnul a trecut pe lângă noi ca o lampă.
Tu ți-ai deschis inima
Și lampa a luminat încăperile cu pereți de ape.

M-ai invitat la o călătorie în inima ta.
Pădurile costumate în fete cu picioarele desculțe
Au venit să ne întâmpine cu buchete de oglinzi,
Tu ți-ai spălat mâinile în oglinzi
Și atunci o pădure a început să danseze.

Acum pădurea seamănă cu o capră sălbatică.
Acum seamănă cu o ploaie măruntă.

Fiecare frunză e un instrument de muzică
Vântul face din frunze viori.
Orice frunză când o atingi cu degetul e un pian.
Când o scuturi puțin e o harfă.
Cerbii fac din frunze arme de vânătoare.
Tu ai făcut un vin din care mi-ai oferit să beau.
Din alte frunze ai făcut caii pe care i-ai înhămat la trăsură.

Călătoream nevăzuți.
Pentru semenii noștri eram o insulă
Care plutea pe deasupra capetelor.
Þi-ai descălțat cuvintele
Și în vârful picioarelor au început să danseze.
Mâinile s-au făcut păsări.
Sânii s-au făcut struguri.

Am mers mai departe
Fără busolă
Numai cu dorința de a străbate necunoscutele ape.
Þi-am spus: Iată insula mea,
Să trecem pe lângă ea travestiți în păduri.
Mi-ai răspuns: vreau să plantez pe insula ta hyppocampi.

Suntem pe insulă.
Þi-am spus: să nu atingi pământul cu piciorul stâng,
Pe aici sunt canibali,
Plantele sunt canibali.
Mi-ai răspuns: sub piciorul meu stâng
Canibalii se vor îmblânzi.

Apele care locuiau pe insulă
Þi-au ajutat să plantezi hyppocampii.
Canibalii au așteptat până ce ai semănat hyppocampii,
Apoi au venit să te mănânce.
Atunci ți-au căzut mâinile la pământ
Și pe locul acela s-a ridicat un zid de fier.
Þi-am spus: e deajuns să treacă de partea noastră
O singură plantă și vom zbura.
Mi-ai răspuns: toate plantele vor trece de partea noastră
Trebuie să ai puțină răbdare.

Pe urmă vom izbuti să îmblânzim canibalii.


9

Drumul este privit deasupra unei lămpi.
Iată: se văd cifre scrise cu cerneală simpatică.
Prin mâini alunecă femei de apă.
Tu te-ai legat la ochi cu o pădure.
Mi-ai spus: va trebui să coși palmierul acesta de mâinile mele.

Lângă tunel ne așteaptă caii de fum.

Insula plutește în aer ca o fantomă.
Canibalii apar travestiți în căni cu lapte.
O pasăre de frunze mi-a căzut la picioare.
Mă privesc în carnea ei ca într-o oglindă:
Văd inima mea care acuma este un acvariu.
Aici hyppocampii au un manej pentru curse de trap.

Tu te apleci din fuga nebună
Și cu o mână culegi scoicile
Iar cu alta îți faci loc prin apă.
Insula este trasă de lebede.
Plutim în aer.
Înlocuim hainele cu aripi.
Canibalii ne urmăresc:
Ei sunt aburii care dimineața se ridică din munți.

Tu îți aprinzi lămpile.
Din șerpi ți-ai făcut plasă de fluturi,
Din mâini ți-ai făcut flori.
Din sâni ți-ai făcut ape.

În tunel crește o plantă care seamănă cu o femeie
Când se privește în oglindă.
Cu ramuri de carne
Cu frunze de păr
Se apleacă spre noi cu o vioară în mâini.
Tu te apropii de ea
Să muști dintr-un cântec.
Melodia ți se topește pe buze ca o apă.
Acum semeni cu o corabie plutind
Pe mările de la sud.
Ești mai frumoasă ca o pădure.

Seara a început să curgă pe lângă noi
Ca un fir de lână
Care se destramă dintr-o mănușă.
Dacă îți atingi mâinile de zid
Apele te sug înăuntru
Ca pe o hârtie de turnesol.

Strada pe care te plimbi fumegă
Din inima ta
Cu haina deschisă la gât ca o fântână.


10

Lacătele se rup.
De o sfoară sunt legate mai multe mâini.
Din aceste voci se vor construi orașe
Pentru oameni și animale.
Plantele au ajuns la manej.
Pescarii întind năvoadele pentru curse.
Un pahar cu vin roșu este lăsat între năvoade.
Pescarii au grijă să așeze pe fiecare copac
Câte o pasăre de sticlă.

Ușile se deschid.
Plantele se îngrămădesc către ieșire.
Vinul face un salt din pahar între plante.
Oamenii plutesc în aer. Fumul se risipește cu mâna.
Se aud voci:
"Pe aici vor trece berzele".
"Dacă mă lași să te mănânc voi putea zbura".
"E o lipsă totală de înțelegere,
Dacă vii și tu vom învinge!"

Întâiul năvod.
Al doilea năvod.
Toate năvoadele sunt trase la mal
Pescarii călătoresc desculți.
Obrajii lor sunt mânjiți cu var.

Un mic repaos.

Inimile reîncep să bată.
Plantele se aprind.
Clopotele au început să lovească puternic în carne.
Iată, zburăm!

Ne depărtăm de insulă.
"Aruncați mașinile peste bord,
Păstrați cutiile din care v-ați născut!"
Inima ta s-a închis ca o carte.
A trebuit să căutăm alt drum
Pădurile sunt lângă noi.
Visele îți curg pe mână ca nisipul
Dintr-un ceasornic.
Ești albă ca o grădină de palmieri.

Oceanul se retrage în frunze
Ca trenurile pe linia de garaj.

"Iubitule, viața e o cutie cu jucării,
Ai aici soldații de plumb
Pe care îi poți topi în gură".
"Iubito, sunt lângă tine și te ascult".

Autobuzele s-au oprit în năvoade
Trecătorii se opresc în năvoade.
Corabia trece nevăzută printre pescari.
Străzile sunt pisici
Lângă tunel.

La manej a plouat cu fete de jăratec.