Prin lutul negru zac întinse
metaforele părăsite care-și cer dreptul la zbor.
Pe fruntea tuturor
arde Vina ca un semn apocaliptic.
Da, e vina lor că metaforele mele n-au aripi,
că tot ce zboară
reprezintă doar gemetele lor înfundate
care se izbesc de cer.

Pământ efemer,
oprește-mi simțurile și
închide-n tine imperiul de imagini sângeroase!
Nu vreau să mai văd,
nici să aud cum din mine strigă
fragmente reci, metaforice...